ProfitBursier.ro - tranzactioneaza responsabil
MACRO DAILY BRIEF 22 feb

 


EVENIMENTE IMPORTANTE


ROMÂNIA


Indicii bursieri interni au fluctuat pe parcursul şedinţei de tranzacţionare de marţi, evoluţie influenţată de sentimentul din pieţele europene (declin, după aprobarea celui de-al doilea acord de finanţare a Greciei) şi americane (creştere pe sectorul energetic, după ce cotaţiile internaţionale la ţiţei au consemnat nivelul maxim din ultimele 9 luni). Indicele BET a urcat cu doar 0,06%, până la 5 106,48 p., remarcându-se evoluţia titlurilor SNP (cu un avans de 2,63%, până la 0,39 RON), în contextul avansul cotaţiilor internaţionale la ţiţei (nivelul maxim din ultimele 9 luni). Pe de altă parte, indicele BET-FI a consemnat o corecţie de 0,51%, până la 25 034,32 p..

S.U.A.
Acţiunile americane s-au apreciat uşor pe parcursul şedinţei de tranzacţionare, aprobarea celui de-al doilea program de susţinere financiară a Greciei fiind contrabalansată de preocupările cu privire la evoluţia economiei (după ce preţul la petrol a crescut spre nivelul maxim din ultimele 9 luni). Indicele S&P 500 a crescut cu 0,1%, până la 1 362,21 p. (creştere de 8,3% de la începutul anului), în timp ce indicele Dow Jones a avansat cu 0,1%, până la 12 965,69 p. (testând la un moment dat pragul de 13 000 p., pentru prima oară din 2008). Companiile din sectorul energetic au crescut, pe fondul avansului cotaţiilor internaţionale la ţiţei (către nivelul maxim din ultimele 9 luni), în contextul tensiunilor din Iran: Chevron (1,6%), Exxon Mobil (1,1%). Titlurile Macy’s au urcat cu 1,2%, după comunicarea rezultatelor. Titlurile Wynn Resorts au avansat cu 6%, pe fondul cumpărării participaţiei principalului acţionar la un discount de 31%. Pe de altă parte, companiile din transportul aerian s-au depreciat cu 6,4%, ca urmare a majorării cotaţiilor internaţionale la ţiţei: United Continental Holdings (9,1%), Delta Air Lines (7,2%). Acţiunile Wal-Mart au scăzut cu 3,9%, pe fondul planurilor de reducere a costurilor. Cotaţiile Netflix Inc. au pierdut 3,7%, în timp ce acţiunile Weatherford International s-au depreciat cu 14%.

 

EUROPA


În Zona Euro sentimentul consumatorilor s-a ameliorat uşor în februarie, însă se menţine în teritoriu negativ (continuând să exprime premise nefavorabile pentru consumul privat – principala componentă a PIB). Indicatorul calculat de Comisia Europeană a crescut de la -20,7 p. în ianuarie la -20,2 p. în februarie.
În Marea Britanie finanţele publice au înregistrat un înregistrat un excedent de 7,75 mld. lire în ianuarie, evoluţie determinată de majorarea veniturilor bugetare cu 2,8% an/an. În primele 10 luni ale anului fiscal (perioada aprilie 2011 – ianuarie 2012) veniturile bugetare au crescut cu 4,7% an/an, în timp ce cheltuielile bugetare s-au majorat cu 1,6% an/an. Prin urmare, deficitul bugetar s-a diminuat în această perioadă cu 14% an/an, la 93,5 mld. lire. La finele lunii ianuarie datoria publică din Marea Britanie se situa la 989 mld. lire (63% din PIB).


Titlurile europene s-au depreciat, pe fondul menţinerii unei situaţii critice în Grecia (deşi liderii europeni au aprobat cel de-al doilea program de susţinere financiară internaţională). Indicele pan-european Dow Jones Stoxx 600 a pierdut 0,5%, până la 266,78 p. (avans de 24% din septembrie până în prezent). Indicii CAC 40, DAX 30 şi FTSE 100 au consemnat ritmuri de declin de 0,2%, 0,6%, respectiv 0,3%, în timp ce indicele elen ASE a scăzut cu 3,5%. Acţiunile CSM au scăzut cu 9,9%, pe fondul evoluţiei nefavorabile a rezultatelor anuale. Cotaţiile Segro s-au depreciat cu 2,1%, ca urmare a evoluţiei nefavorabile a activului net în a doua jumătate a anului 2011. Companiile din sectorul financiar-bancar s-au depreciat: National Bank of Greece (9,5%), Intesa Sanpaolo (2,4%), Deutsche Bank (2,1%). Acţiunile Julius Baer au pierdut 2,5%, în timp ce titlurile TNT Express au scăzut cu 2,9%. Titlurile Wienerberger au scăzut cu 1,7%, ca urmare a evoluţiei nefavorabile a rezultatelor anuale. Cotaţiile Tullow Oil au pierdut 3,6%, pe fondul incertitudinilor cu privire la operaţiunile din Sierra Leone. Acţiunile Colruyt s-au depreciat cu 2,1%, ca urmare a recomandării de vânzare emisă de Goldman Sachs. Pe de altă parte, titlurile Petropavlovsk au crescut cu 6%, după majorarea recomandării la neutral emisă de Nomura Holdings. Cotaţiile Croda International au avansat cu 4,5%, pe fondul evoluţiei favorabile a rezultatelor anuale. Aprecieri au consemnat şi acţiunile Banca Monte dei Paschi di Siena (8,8%).

ASIA

În China industria prelucrătoare s-a contractat pentru a 4-a lună consecutiv în februarie, însă ritmul de declin s-a temperat. Indicatorul preliminar calculat de HSBC a crescut de la 48,8 p. în ianuarie la 49,7 p. în februarie. Evoluţia componentei comenzi de export exprimă premise nefavorabile pentru industria prelucrătoare din China pe termen scurt (această componentă a consemnat nivelul minim din ultimele 8 luni).
Cotaţiile asiatice se apreciau, pe fondul speculaţiilor cu privire la noi măsuri economice expansioniste în China, mai ales în contextul evoluţiei nefavorabile a industriei prelucrătoare. Indicele regional MSCI Asia Pacific avansa cu 0,3%. Indicele Nikkei 225 urca cu 0,9%, în timp ce indicele Shanghai Compozit creştea cu 0,6%. Companiile din sectorul tehnologic se apreciau: Alibaba.com (42%, după ce acţionarul majoritar a făcut o ofertă pentru preluarea acţiunilor deţinute de minoritari). Pe de altă parte, acţiunile Wilmar International pierdeau 9%, pe fondul evoluţiei nefavorabile a rezultatelor trimestriale. Cotaţiile Fletcher Building se depreciau cu 2%, ca urmare a previziunilor cu privire la evoluţia rezultatelor pe anul curent (declin de 14% an/an).

 

dr. Andrei Radulescu
Senior Investment Analyst
SSIF Broker

 

Adauga comentariu
Nume:*
E-mail:*
Mesaj: